Necesitatea inscrierii in cadrul unui program de miscare devine tot mai mare in zilele noastre, cand ajungem sa petrecem ore bune in fiecare zi stand pe scaunul de la birou sau cel din masina. Motivele pentru care alegem sa facem sport pot fi diferite de la persoana la persoana, incepand cu motivatia pentru o viata mai sanatoasa si culminand cu dorinta de a avea un corp mai antrenat si fara depozite adipoase. 

Indiferent de motivele noastre, nu putem trece cu vederea alimentatia. Dieta poate reprezenta punctul cheie in obtinerea rezultatelor la sala, dar si in eliminarea surplusului de kilograme sau in dobandirea unei stari fizice generale mai bune. 

Pentru ca exista multe intrebari si mituri cu privire la regulile de alimentatie atunci cand mergem la sala, va propunem sa aflati in articolul curent ce si cand ar trebui sa mancati atunci cand faceti sport. Exista, desigur, diete personalizate si programe de sport individualizate, iar aici puteti cere sfatul unui antrenor personal sau nutritionist. 

Ce ar trebui sa mancam inainte de a merge la sala?

Pentru un  antrenament optim muschii au nevoie de proteine si carbohidrati de buna calitate, iar stomacul ar trebui sa fie gol, ca sangele din sistemul digestiv sa nu ne ingreuneze antrenamentul si sa poata fi directionat catre grupele musculare in lucru. 

Aceasta inseamna ca ar trebui sa mancam cu aproximativ doua ore inainte de sala, iar masa sa contina alimente care se digera rapid, cum ar fi cele bogate in carbohidrati de calitate, in proteine si vitamine. Evitati mancarurile grele, mezelurile, carnea tocata, micii, preparatele grase sau prajite, acestea au nevoie de timp lung pentru digestie, putand ramane in stomac pana la 4-6 ore, ingreunand astfel antrenamentul. 

Iata ce este recomandat sa consumati inainte de a merge la sala:

  • Salate de fructe cu nuci si seminte crude, acestea din urma reprezentand o veritabila sursa de proteina vegetala. 
  • Salate de legume cu lactate/seminte/carne de pasare sau peste;
  • Preparate care contin cartofi sau orez;
  • Smoothie-uri care au si componenta proteica (de exemplu nuci);
  • Paste; 
  • Carbohidrati cu absorbtie lenta, repcum cerealele si produsele care le contin. Evitati alimentele bogate in zahar procesat sau cafeina.
  • Supe/ciorbe – reprezentand si o sursa de hidratare. Desigur, ciorba de burta este de evitat.

Nu uitati sa beti un pahar cu apa inainte cu jumatate de ora de antrenament. Bauturile carbogazoase sunt de evitat.

Ce si cand ar trebui sa mancam dupa sala?

Imediat dupa terminarea antrenamentului este recomandat sa continuati sa beti apa, pentru a mentine hidratarea si refacerea organismului dupa efort. Dupa ce a trecut o ora puteti lua masa, in tot acest timp organismul relaxandu-se si o buna parte din sangele directionat catre muschii folositii in timpul antrenamentului fiind redirectionat in mod optim in corpul nostru. 

Sunt recomandate alimentele energizante, bogate in carbohidrati sanatosi, dar si in proteine de origine animala sau vegetala. Daca alegeti sa consumati fructe, mizati pentru cele care contin mai mult glucoza decat fructoza. Strugurii si bananele pot reprezenta o alegere buna. Nucile si semintele (de exemplu cele de canepa), ciupercile, fasolea pot reprezenta surse vegetale de proteina. Carnea slaba de pasare, vita sau peste, ouale si lactatele sunt de asemenea surse veritabile de proteine animale.

Salatele de legume sunt pline de vitamine si reprezinta o adevarata pastila de energie pentru persoanele active din punct de vedere fizic. Pastele, cartofii, orezul si cerealele sunt surse de carbohidrati pe care le puteti consuma dupa sala.

Sunt de evitat preparatele grele, cele prajite, mancarea fast-food, mezelurile, preparate din carne tocata (ca mici, carnati, unele mezeluri, chiftele etc.), la fel si bauturile carbogazoase. 

Atunci cand mancam, o buna parte din sangele circulant este directionat catre sistemul digestiv, pentru a asigura absorbtia nutrientilor. Acesta este si motivul pentru care, dupa o masa copioasa, avem o stare de somnolenta (somnolenta pstprandiala), caci la creier ajunge o cantitate mai mica de sange.

Acelasi efect exista si atunci cand luam masa dupa antrenament. Insa muschiii nostri, puternic vascularizati dupa efortul fizic, au inca nevoie de o cantitate mare de sange pentru o buna oxigenare si eliminare a acidului lactic (in prezenta oxigenului sanguin), substanta a carei acumulare in muschi este raspunzatoare de aparitia febrei musculare.

Cu alte cuvinte abia dupa o ora de la antrenament este indicat sa mancam, corpul nostru fiind acum pregatit sa sustina in mod optim digestia. 

Aviatiei Wellness Center va pune la dispozitie serviciile si toata priceperea instructorilor personali, cu studii de nutritie acreditate si experienta vasta, care va pot ghida in programele de miscare, astfel incat sa obtineti cele mai bune rezultate in timp optim. Nu uitati sa urmariti si pagina noastra Facebook pentru a prinde ofertele saptamanii.

Photo by Lily Banse on Unsplash

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous reading
Tarife co-plata 7card
Next reading
Concursul de înot ”Micul Delfin” by Baby Spa a ajuns la ediția a IX-a