Durerile de spate supara tot mai multe persoane, aparand chiar de la varste tinere. La debut pot fi usor de ignorat, dar cu timpul se pot accentua provocand un real disconfort in viata de zi cu zi. Din fericire exista remedii pentru ameliorarea sau chiar tratarea durerilor de spate, despre care vom aduce mai multe informatii in cele ce urmeaza.

In functie de localizarea durerilor de spate si de caracteristicile acestora ne putem orienta in privinta cauzelor care le produc si a metodelor de tratament.

 

Zona spatelui este complexa, intalnind la acest nivel oase, muschi, ligamente si articulatii, tesut gras, vase de sange si nervi. O durere la nivelul spatelui poate fi cauzata de afectarea acestor “componente”, insa cele mai frecvente cauze sunt datorate musculaturii si coloanei vertebrale.

 

In functie de localizarea lor, putem imparti zonele de durere astfel:

  • Zona cervicala, care apartine cefei, zonei gatului;
  • Zona toracala, care cuprinde umerii si zona posterioara a toracelui;
  • Zona lombara, cunoscuta si ca zona mijlocului;
  • Zona sacrala sau sacrococcigiana, reprezentand zona inferioara a spatelui;

 

Durerile cervicale apar adesea la persoanele care petrec mult timp stand pe scaun, dar si la femeile insarcinate la care curburile coloanei vertebrale sufera accentuari fiziologice, normale in acest caz. Aceste dureri pot iradia la nivelul capului, multe dureri de cap fiind secundare pozitiei vicioase a coloanei cervicale, dar si la nivelul bratelor. Tulburarile pot asocia uneori tiuit sau pocnituri in urechi, stare de greata temporara, dar si tulburari de vedere, acestea disparand odata cu imbunatatirea posturii coloanei vertebrale.

Pe scurt, la nivel cervical durerile pot fi:

  • Musculare, cauzate de inflamarea muschilor. Cauzele pot fi multiple, de la boli inflamatorii, pozitii incorecte in timpul somnului sau in mers, statul prelungit pe scaun pana la febra musculara datorata exercitiilor specifice pentru acest nivel.
  • Cauzate de afectarea coloanei vertebrale cervicale: pozitie vicioasa, tasari, hernii de disc;
  • Boli degenerative si reumatologice etc.;

 

Durerile de spate toracale si de umeri pot limita miscarile bratelor, uneori chiar si respiratia. Acestea sunt date de cele mai multe ori de afectarea musculo-scheletala, cum ar fi: inflamarea muschilor, hernii de disc, tasari vertebrale, iritarea unui nerv intercostal, pozitii vicioase ale coloanei vertebrale sau, mai rar, fractura unei coaste ori iritarea pleurei pulmonare.

 

Durerile de spate lombare sunt localizate la nivelul mijlocului, sunt cele mai frecvente si apar inca de la varste tinere. Cauzele care provoaca aceste dureri pot fi multiple, de la statul prelungit pe scaun si pozitie incorecta a spatelui pana la tasari vertebrale, hernii de disc sau chiar afectiuni renale. De cele mai multe ori insa aceste dureri apar din pricina statului prelungit pe scaun si a pozitiei incorecte a coloanei vertebrale. Uneori durerile pot iradia la nivelul picioarelor.

 

Cum putem trata durerile de spate?

 

Desigur ca specialistul va orienta tratamentul in functie de cauzele care produc durerile de spate.

De cele mai multe ori insa, chiar si in situatiile care cer atentia medicala, kinetoterapia si tratamentele antiinflamatorii raman cele mai recomandate.

 

Miscarea este foarte eficienta in preventia si tratarea durerilor de spate. Puteti incerca yoga sau BodyART, un program de miscare cu totul special care ajuta in combaterea durerilor de spate si restabilirea pozitiilor corecte ale corpului, despre care puteti cititi mai multe informatii in acest articol: BodyART – antrenament pentru trup, minte si suflet.

 

Masajul joaca un rol important in relaxarea musculara, iar Aviatiei Wellness Center va pune la dispozitie specialisti in arta masajului. Baile fierbinti, jacuzzi si sauna sunt recomandate de catre specialisti in managementul durerilor de spate, iar daca doriti exercitii personalizate puteti apela la un antrenor personal.

 

Aviatiei Wellness Center va intampina cu o gama larga de servicii pentru sanatatea intregii familii, de la mic la mare. Nu ezitati sa ne contactati pentru informatii suplimentare si programari.

SalveazăSalvează

0 Comments

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Previous reading
ALERGAREA PE BANDA: 5 GRESELI DE EVITAT
Next reading
DURERILE DE SPATE: CARE SUNT CAUZELE SI CUM LE COMBATEM